panouri-solare

De la silicon la bandă – o schimbare în modul de gândire al unui producător de panouri solare

Tehnologii

Urmărirea optimizării procesului și produselor a condus o companie suedeză nu numai la tesa și ACXplus, ci a fost și precursoarea unei „schimbări de paradigmă” de la lipiciul lichid la benzile dublu adezive.

De la silicon la bandă

Compania suedeză Värmebaronen (în română, „Baronul căldurii”) fabrică produse pentru sisteme de încălzire care utilizează lemn de foc, peleți și energie solară. Din 2009, portofoliul de produse al companiei cu 70 de angajați include și panoul solar K2, ale cărui drepturi de producție au fost achiziționate de companie în același an. Chiar dacă panourile K2 funcționează foarte bine, echipa firmei Värmebaronen se străduiește constant să-i îmbunătățească produsele.

panou_solar_1
Pentru aplicarea facilă a benzii ACXplus fără bule de aer, tesa a dezvoltat un aplicator special pentru bandă, pentru firma Värmebaronen.

Un panou solar este – în câteva cuvinte – o cutie închisă plină cu țevi de apă. Capacul constă într-un panou din sticlă, iar cutia trebuie să fie închisă ermetic. Panourile solare sunt instalate în spațiile exterioare, pe acoperișuri; de aceea, ele sunt supuse unor solicitări considerabile - cum ar fi vântul sau condițiile meteo. Vântul poate fi foarte puternic, iar sticla trebuie să reziste la forțe de până la 1.000 N pe metru pătrat. În modulul original de panouri solare K2, sticla era lipită pe profilurile din aluminiu ale cutiei cu un adeziv puternic pe bază de silicon. Această soluție era impermeabilă, însă adezivul siliconic are nevoie de mai mult de o zi pentru a se solidifica complet. În acest timp, panourile solare nu aveau voie să fie mișcate.

Acest timp de solidificare prelungea procesul de fabricație și cauza blocaje de producție. Fredrik Karlsson, inventatorul panourilor solare K2 a dorit să schimbe acest lucru și i-a venit ideea de a fixa sticla cu ajutorul benzii, pentru a putea să mute colectorul în timpul timpului de acționare. Mai întâi, numai ca măsură suplimentară în timpul procesului de solidificare. Dar ulterior a proiectat un nou profil din aluminiu pentru o bandă adezivă mai lată, iar în final a urmărit scopul de a găsi o bandă care putea fixa permanent sticla.

„Am trimis cereri furnizorilor majori de benzi și ne-am oprit la tesa, deoarece compania a răspuns rapid și ne-a trimis doi angajați foarte experimentați și pentru că tesa a fost activă pe piața industriei panourilor solare timp de mulți ani. După o serie de calcule, măsurători și testări, am fost siguri că putem implementa soluția cu benzi și putem obține modificările dorite ale procesului,” spune satisfăcut Frederik Karlsson.

Noi alegem tesa ACXplus – o bandă care fixează perfect, chiar și în condițiile meteo menționate anterior. Însă cel mai bun lucru este faptul că trecerea la banda dublu adezivă a simplificat și a accelerat considerabil întregul proces de producție al firmei Värmebaronen.
Frederik Karlsson trage următoarea concluzie: „Proiectul ne-a dovedit ce se poate face cu banda. Cu siguranță că nu este pentru ultima oară când vom avea în vedere benzile pentru produsele noastre.”

panou_solar_2
Panoul solar din sticlă aplicat cu puternica bandă tesa ACXplus.