Conform UNESCO, momentan circa 1,5 miliarde de fete și băieți sunt profund afectați de închiderea școlilor, a creșelor și grădinițelor, precum și a centrelor de petrecere a timpului liber. Copiii dezavantajați din punct de vedere social sunt afectați în special de inegalitatea educațională aflată în continuă creștere. „Educația unește. Pretutindeni împreună.” este motto-ul sub care „Save the Children”, cea mai mare organizație independentă pentru drepturile copiilor la nivel mondial și grupul internaționațional tesa au decis să formeze un parteneriat pentru a oferi copiilor șansa la un viitor mai bun. Prin donația de 1 milion de euro tesa sprijină proiecte din șase țări, aflate pe trei continente: Vietnam, China, India, Mexic, Italia, și Germania.
Sustenabilitate
Din cauza pandemiei de Covid-19, copiii nu mai pot merge la grădiniță sau la școală. Sistemul educațional suferă astfel peste tot în lume. Acest lucru este inacceptabil! Prin urmare, organizația „Save the Children” (Salvați copiii) și tesa au decis să creeze un parteneriat pentru finanțarea unor proiecte pedagogice în șase țări.
Ruperea cercului vicios al sărăciei
„Suntem încântați în calitate de companie să putem contribui atât de semnificativ împreună cu «Save the Children» la crearea unui mediu stabil pentru noile generații,” a declarat Dr. Norman Goldberg, Director general al tesa SE. „Educația ajută în mod semnificativ la depășirea crizei și la întreruperea cercului vicios al sărăciei, chiar și dincolo de perioada pandemiei.” Toate proiectele finanțate se desfășoară în regiuni în care grupul tesa este deja prezent prin fabrici sau filiale, sau în zone în care acesta va activa în viitor. În primăvara anului 2020, tesa a hotărât să construiască o nouă facilitate de producție în Vietnam, cu o investiție de circa 55 milioane de euro.
Educația poate ajuta în mod semnificativ la depășirea crizei și la întreruperea cercului vicios al sărăciei, chiar și dincolo de perioada pandemiei.
Director general al tesa SE
Interviu cu copii reporteri:
La lansarea parteneriatului, doi reporteri reprezentând copiii din cadrul tesa au solicitat un interviu celor doi membri din Consiliul de administrație, Susanna Krüger și Dr. Norman Goldberg.
5
milioane de euro
Fără planuri de acțiune teoretice
„De la bun început, discuțiile noastre au evidențiat în mod clar faptul că «Save the Children» și tesa urmăresc aceleași scopuri și doresc să sprijine dreptul la educație al copiilor dezavantajați. Prin parteneriatul nostru îmbinăm munca la proiecte cu anvergura globală”, a declarat Susanna Krüger, președinta Consiliului director al organizației „Save the Children” din Germania. „În general ne abținem de la crearea de planuri pur teoretice și lucrăm constant împreună cu populația locală. Folosim modele consacrate care pot fi adaptate și extinse dincolo de granițe”, a adăugat Susanna Krüger.
Home schooling (școala de acasă), perfecționarea profesorilor și echipamente
Iată cum arată, concret, acest parteneriat educațional: în Vietnam, circa 20.000 de copii din zonele rurale și urbane defavorizate vor primi diverse materiale didactice, începând cu hârtia și instrumentele de scris. În plus, sunt planificate cursuri pentru încurajarea cititului și a scrisului, ca de exemplu cu ajutorul mentorilor.
În China, sprijinul financiar tesa ajută peste 100.000 de copii, cu vârste între zece și doisprezece ani, precum și familiile acestora, să se dezvolte pe plan social și emoțional și să facă față dificultăților cu reziliență. Grație unor metode interactive, profesorii beneficiază de instrumentele necesare pentru a dezvolta aceste aptitudini importante. Momentan se prioritizează digitalizarea acestor oferte.
În India, unde 320 de milioane de elevi sunt afectați în prezent de închiderea școlilor, „Save the Children” dorește să se asigure că toți copiii beneficiază de sprijin pentru învățatul de acasă, de exemplu prin folosirea de biblioteci mobile. De asemenea, se pune accentul și pe consilierea autorităților publice referitor la crearea de concepte pentru revenirea copiilor în școli, deoarece în prezent, exploatarea copiilor prin muncă, traficul de copii și abuzurile comise față de aceștia înregistrează o creștere semnificativă.
În America Latină, situația s-a deteriorat dramatic în ultimele săptămâni: regiunea este considerată noul epicentru al pandemiei. Sănătatea, bunăstarea și educația a peste 40 de milioane de copii este amenințată în Mexic. Măsurile de ajutor complete vizează în special grupurile indigene, familiile de imigranți și populațiile rurale. „Save the Children” colaborează îndeaproape cu Ministerul educației pentru a pregăti profesori, a crea materiale de predare și a pune la dispoziție echipamentele tehnice de care este urgentă nevoie.
În general ne abținem de la crearea de planuri pur teoretice și lucrăm constant împreună cu populația locală.
Președinta Consiliului director al organizației „Save the Children Germany”
„Sărăcire pedagogică” extinsă și la nivel european
Cu toate acestea, diferitele măsuri de ajutor devin necesare inclusiv pe teritoriul propriu. Circa 100.000 de copii din 30 de orașe italiene vor beneficia de sprijinul organizației sub deviza „Rescrie viitorul”. Facilitarea accesului la internet și a tabletelor are drept scop asigurarea continuității educației online pe perioada închiderii temporare a școlilor.
În Germania, „Save the Children” coordonează proiectul „MakerSpace” – un atelier de învățare digitală unde copiii din așa-zisele școli problematice își pot consolida în mod deschis și creativ aptitudinile. Proiectul beneficiază de sprijin științific din partea universității TU Berlin pentru obținerea de cunoștințe suplimentare în domeniul pedagogiei digitale.
Salvați Copiii
În 1919, la scurt timp după terminarea primului război mondial, Eglantyne Jebb din Marea Britanie a inițiat colectarea de donații pentru copiii dezavantajați, mai ales pentru victimele din Germania. Acesta a reprezentat momentul apariției celei mai mari organizații independente pentru drepturile copiilor din lume. Un secol mai târziu, „Save the Children” și-a extins activitatea în 113 țări pentru a oferi copiilor dezavantajați, marginalizați sau izolați un nou început în viață cu acces la educație de bază și protecție față de războaie și conflicte. „Save the Children” își propune să amelioreze viețile copiilor pe termen lung, atât în timpul crizelor și dezastrelor, cât și înafara acestora.